Bugetul Ministerului Educației pentru 2014, de 22 de miliarde de lei pentru învățământ și 1,9 miliarde de lei pentru cercetare, a fost avizat favorabil, vineri, cu majoritate de voturi, de către comisiile parlamentare, care au adoptat și 67 de amendamente.
Dezbaterile privind bugetul Ministerului Educației, reprezentând 3,7 la sută din PIB, au durat mai bine de două ore, proiectul fiind avizat de comisiile parlamentare reunite cu 22 de voturi „pentru”, patru împotrivă și două abțineri.
De asemenea, au fost aprobate, cu 22 de voturi „pentru”, 67 de amendamente aduse proiectului privind bugetul Ministerului Educației în 2014.
Ministrului Educației, Remus Pricopie, a declarat că bugetul pentru 2014 prevede o creștere în valoare absolută de 10 la sută față de cel din acest an, reprezentând în opinia lui cel mai mare buget din ultimii 20 de ani.
Pricopie a precizat că este vorba de o alocare bugetară de 3,4 la sută din PIB pentru Educație, și 0,3 la sută pentru Cercetare, în total fiind vorba de un buget la Ministerul Educației de 3,7 la sută, adică apropiat de patru la sută.
Ministrul a mai spus că pentru prima dată în ultimii ani a fost aprobată suma de 600 de milioane de euro fonduri structurale pentru Educație, ceea ce sigur va permite o creștere în medie cu 10 la sută a veniturilor cadrelor didactice debutante, cu vechime de cel mult șase ani, dar și a fondului pentru achiziția de autovehicule de transport școlar.
Remus Pricopie a adăugat că anul viitor, pentru prima dată, va putea fi posibilă decontarea navetei cadrelor didactice, după modelul decontării făcute pentru transportul elevilor.
„În 2014 se introduce în buget un capitol care privește naveta profesorilor, după modelul decontului pentru naveta elevilor, decontarea navetei cadrelor didactice fiind obligatorie pentru autoritățile locale”, a mai spus Pricopie.
Ministrul a ținut să precizeze că, de fapt, din bugetul total al statului, Educația primește 13 la sută. Mai mult, în 2012 au fost atrase din fonduri structurale 80 de milioane de euro, iar în 2013 de 600 de milioane de euro.
Remus Pricopie a mai arătat că anul viitor, prin proiecția bugetară, Cercetarea ar urma să primească 1.926.000.000 de lei, față de 1.724.000.000 de lei, bugetul din 2013.
La discuțiile privind bugetul alocat Ministerului Educației în 2014, cei mai mulți vorbitori, printre care și reprezentanți ai sindicatelor din învățământ și ai studenților, au susținut că suma este insuficientă, în condițiile în care școala românească are numeroase lipsuri. Aceștia au subliniat că 3,7 la sută din PIB pentru Educației în 2014 este sub procentul prevăzut de Legea educației, respectiv de 6% din PIB, susținând că în acest fel prevederea legală nu a fost respectată.
Liderii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ le-au cerut parlamentarilor să aprobe o majorare a bugetului Educației cu cel puțin un miliard de lei.